„Oradea O’Clock – E timpul tinerilor” propune un oraș în care tinerii dau ritmul, asemenea mecanismului unui ceas care funcționează doar atunci când toate piesele sunt conectate și sincronizate. Simbolul ceasului public devine metafora unui oraș care își măsoară progresul prin vocea, energia și contribuția tinerilor. Fiecare „oră” din cadranul programului corespunde unei nevoi identificate împreună cu tinerii – de la participare civică și acces la spații, la sănătate mintală, competențe pentru carieră, voluntariat și incluziune socială. „Oradea O’Clock” transformă timpul într-o resursă comună, unde instituțiile, mediul educațional, companiile și ONG-urile colaborează pentru a construi o rețea coerentă de oportunități. În 2027, ceasul bate pentru tineri – și bate în ritmul lor.

„Felicit Oradea pentru câștigarea ediției 2027 a titlului Capitala Tineretului din România. Această reușită arată că, oferind tinerilor încredere, resurse și spațiu real de decizie, ideile curajoase devin politici publice cu efecte măsurabile. În 2027, prioritatea noastră este ca starea de bine, perspectivele și capacitatea de acțiune a tinerilor să se traducă în rezultate vizibile în cartiere și într-o moștenire durabilă pentru comunitate.” - a declarat András Farkas, coordonator proces de selecție al programului „Capitala Tineretului din România”.

Oradea va primi un premiu în valoare de 50.000 de euro oferit de Banca Comercială Română, va găzdui Summitul Tinerilor 2027 și va beneficia de sprijin în atragerea de noi resurse, crearea de parteneriate și oportunități de creștere. De asemenea, va avea acces la expertiză și mentorat din partea guvernanței programului și a foștilor deținători ai titlului.

Summitul Tinerilor X | ÎNCOTRO? în cadrul căruia s-a aflat orașul câștigător a fost organizat între 22 și 26 octombrie, la Vaslui, Capitala Tineretului din 2025. La Summit au fost prezenți Teofil Filimon, viceprimarul municipiului Oradea și Bogdan Avram, managerul de proiect - ”Oradea, Capitala Tineretului din România 2027”, care au declarat:

”Mulțumim frumos pentru acest premiu! Suntem onorați să fim câștigători și desemnați ca oraș Capitală a Tineretului în anul 2027... Ca administrație locală, ne-am străduit și ne străduim în continuare să creăm condiții cât mai bune pentru tinerii din municipiul Oradea și nu numai. Să aibă parte de o calitate bună a vieții, a studiilor, să se poată forma în Oradea, să se poată dezvolta în Oradea, să poată rămâne, să muncească în Oradea și să-și creeze familiile mai departe. Acest lucru consider că este important pentru fiecare administrație publică, fie ea locală sau centrală. De aceea, tinerii trebuie ascultați și sprijiniți în demersurile lor.” - a declarat Teofil Filimon, viceprimarul municipiului Oradea.

”Ne bucurăm foarte mult. A fost o perioadă foarte intensă. Vreau să le mulțumesc și colegilor mei care au depus o muncă titanică… Ceea ce ne-a mânat în toată această experiență a fost și sloganul care a circulat pe rețelele sociale - „Vreau o țară ca Oradea”, dar acolo nu se făcea referire la tineri, în mod special, ci la infrastructură. Iar noi vrem să schimbăm acest lucru și să arătăm oamenilor că Oradea are tineri frumoși, are experiențe. Vrem să-i ajutăm să rămână acasă, să găsească un loc plăcut, care le ascultă vocea și îi face să devină cea mai bună variantă a lor.” - a declarat Bogdan Avram, manager de proiect – ”Oradea, Capitala Tineretului din România 2027”.

Candidaturile depuse au fost evaluate de juriul format din 25 de personalități din sectorul public, privat și neguvernamental, persoane cu experiență în domeniul tineretului, atât la nivel local și regional, cât și la nivel național și european: Sebastian BĂEȘAN, Manager Program, Alba Iulia Capitala Tineretului din România 2026, Ovidiu CÎMPEAN, Deputat și Vicepreședinte în Comisia pentru Afaceri Europene, Parlamentul României, Camera Deputaților, Sergiu COVACI, Președinte, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Brian CRISTIAN, Deputat, membru Comisia pentru Tineret și Sport, Parlamentul României, Camera Deputaților, Alecsandra ECARD, arbitru general de natație, manager sportiv, Mihaela GÎRLEANU, Director Executiv, Organizația Națională Cercetașii României, Ciprian HORDILĂ, Coordonator, Vaslui - Capitala Tineretului din România 2025, Vlăduț IORDACHE, Președinte, Consiliul Național al Elevilor, Adorján JAKAB, Vicepreședinte Executiv responsabil pentru organizații teritoriale, Uniunea Democrată Maghiară din România, Florin-Petre MANOLE, Ministru, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ioana MÂRZAC-SIGARTEU, Communications & CC Manager, Samsung Electronics Romania, Elena MIRON, Președinte și co-fondatoare Tineri pentru Sustenabilitate, Simona MUSTEAȚĂ, Coordonator, Europe Goes Local România, ANPCDEFP, Victor NEGRESCU, Eurodeputat și Vicepreședinte Parlamentul European, Iulia NICOLAE-CUCIUREAN, Vicepreședinte, International Advertising Association, Irina PETCU, Președinte, membru fondator, Asociația EDUMI, Corina PINTEA, Director Executiv, Pro Vobis - Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, Andrei POPESCU, facilitator și consultant în domeniul tineretului, Cătălina RAȚĂ, Director Executiv, UIPath Foundation, Andreea SCRIOȘTEANU, Vicepreședinte, European Youth Forum, Ionuț SIBIAN, Director Executiv, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Radu SIMIONESCU, Președinte, Asociația EuroSpirit, manager, Ploiești - Capitala Tineretului din România 2024, Livia STAN, Policy and Market Access Director, MSD Romania, Diana VAIDA, Președinte și lucrător de tineret - Asociația DEIS, Matei VRABIE, Project Manager, Funky Citizens.

Programul „Capitala Tineretului din România” este o inițiativă națională menită să sprijine dezvoltarea comunităților prin implicarea tinerilor, fiind coordonat de către Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR).

keyboard_arrow_up